Un avion militar pakistanez care efectua un zbor de antrenament de rutină s-a prăbuşit marţi într-o zonă rezidenţială a oraşului Rawalpindi din apropierea capitalei Islamabad, în accident pierzându-şi viaţa toţi cei 5 membri ai echipajului, precum şi 12 civili, informează AFP şi Reuters.
Alţi 12 civili au fost răniţi în urma prăbuşirii avionului, care a provocat un incendiu.
Site-ul ziarului The News a prezentat imagini în care putea fi văzută o clădire învăluită în flăcări. Nu au fost furnizate imediat informaţii despre cauza accidentului sau despre tipul aeronavei.
În cartierul Rawalpindi se află şi sediul armatei pakistaneze. Zona accidentului a fost rapid încercuită de forţele de ordine.
mai mult la : www.agerpres.ro